În zorii anului 2026, Statele Unite ale Americii au lansat o operațiune militară în Venezuela prin care forțele armate americane l-au înlăturat și capturat pe președintele Nicolás Maduro și pe soția acestuia. Pretextul oficial? Combaterea așa-numitului „narco-terorism” și aducerea în justiție a liderulului venezuelean, pe teren american.
Realitatea politică și juridică par însă să spună o poveste mult mai sumbră: un colaps al ordinii juridice internaționale și un precedent care aruncă în aer suveranitatea statelor mici și medii, așa cum remarcă și site-ul Wikipedia. Vorbim mai degrabă de un act de forță și mai puțin despre o aplicare a legii. Administrația Trump și aliații acesteia susțin că operațiunea nu a fost un act de război, ci o așa-zisă misiune de aplicare a legii, pentru a aduce un infractor în fața justiției.
Această retorică servește mai degrabă deciziei politice de a submina normele fundamentale ale dreptului internațional decât oricărei justificări care să subziste în fața Cartei ONU sau a tratatelor de drept internațional privind intervenția și suveranitatea, după cum susține și cotidianul The Guardian. Dreptul internațional contemporan este clar, în sensul în care normele Cartei ONU interzic folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a suveranității și independenței politice a unui stat, cu excepția autoapărării sau a unei rezoluții a Consiliului de Securitate. În absența acestor condiții, ceea ce s-a întâmplat în Caracas apare, juridic vorbind, ca o agresiune mascată sub termeni juridici tendențioși.
La nivel global, reacțiile au fost în majoritate de condamnare și îngrijorare profundă. Națiunile Unite s-au declarat profund alarmate și au subliniat că intervenția amenință arhitectura normativă care a susținut pacea mondială în utimii peste 80 de ani, adică de după Al Doilea Război Mondial. În cadrul Consiliului de Securitate, state ca Franța, China și chiar Rusia au catalogat operațiunea ca o încălcare flagrantă a Cartei ONU, avertizarea fiind că precedentul va face lumea mai puțin sigură, conform agenției Reuters. Liderii latino-americani, de la Brazilia la Mexic, au denunțat operațiunea ca un atac direct la suveranitatea regională și ca pe o amenințare la stabilitatea zonei. Chiar și membrii Uniunii Europene au subliniat nevoia respectării principiilor Cartei ONU, deși au fost mai reținuți în critică directă față de Washington, potrivit agenției Mediafax. Acest consens larg de critici nu e doar diplomatic sau moral, ci devine un semnal că actualul cadru legal global este perceput că a devenit de fapt un instrument de politică externă al marilor puteri, și nu un apărător al statelor mici și mijlocii, pentru care suveranitatea națională devine un concept golit de conținut.
Pentru statele mici și medii, ceea ce s-a întâmplat în Venezuela este mai mult decât o dispută academică. Suveranitatea națională, adică ideea că popoarele își decid singure forma de guvernare și conducătorii, este acum sub asediu. Dacă un stat tot mai puternic poate interveni militar pentru a deturna lideri străini sub umbrela „justiției” sau în numele „securității”, suveranitatea națională devine un concept teoretic, un ideal, și nu unul practic. Mai grav, această logică va putea fi adaptată în viitor pentru motivații economice sau geopolitice subtile, precum resurse naturale sau alianțe strategice, în spatele măștii juridice. În loc să fie un bastion al ordinii, dreptul internațional devine un teren de joc pentru puterile hegemonice.
Din postura de Președinte SUA, Donald Trump a salutat operațiunea ca pe un triumf, subliniind nu normele juridice, ci forța și eficiența militară. Perspectiva sa nu este nicidecum o eroare izolată, ci o doctrină geopolitică în care normele internaționale devin flexibile dacă la Washington acestea sunt percepute ca un obstacol în calea interesului național, după cum remarcă The Guardian. Iar dacă liderul celei mai puternice armate din lume spune că „legea e ceea ce Washingtonul decide”, atunci restul lumii privește neputincios sau complice cum ordinea juridică globală se destramă.
În România, pozițiile oficiale au rămas mai degrabă prudențiale și diplomatice, aliniate declarațiilor lui Macron și celorlalți lideri ai Uniunii Europene privind respectarea dreptului internațional și a Cartei ONU, dar fără o critică directă dură la adresa SUA. Abordarea românească apare ca predictibilă într-un stat membru NATO, dar insalubră când vine vorba de consecvența poziției Țării noastre în favoarea normelor juridice internaționale. Dacă dreptul internațional și suveranitatea națională sunt puse sub semnul întrebării la Caracas, atunci România ce garanții juridice mai poate avea? Ce mai poate însemna o alianță strategică dacă puterile mari ignoră fățiș normele internaționale fără niciun fel de consecințe reale?
România ar trebui să declare clar că respectarea Cartei ONU și principiilor suveranității statelor este ne-negociabilă. Țara noastră ar trebui să susțină o reformă a Organizației Națiunilor Unite, cu sancțiuni și mecanisme eficiente pentru statele care încalcă flagrant dreptul internațional, indiferent de mărimea lor. Este momentul ca statele mici și medii să treacă la unitate și solidaritate, prin construirea unei coaliții care să protejeze suveranitățile naționale în fața presiunilor geopolitice. Diplomația românească are oportunitatea de a iniția un dialog strategic în cadrul Uniunii Europene și NATO pentru a redefini limitele acțiunilor militare extra-teritoriale sub umbrela așa-numitei „securități”.
Dificil de stabilit dacă vorbim despre sfârșitul unui sistem sau doar despre o criză a lui. Ar fi prea mult să spunem că dreptul internațional a murit în aceste zile. Dar în moarte clinică se află, cu siguranță. Adevărata sa vulnerabilitate, pe care am descoperit-o plenar este că nu mai poate fi considerat un garant al păcii sau al justiției, ci doar un produs al echilibrului de putere.
Operarea militară în Venezuela, executată fără mandat ONU, fără justificare clară de autoapărare, și condamnată pe scară largă de comunitatea internațională, a devenit simbolul unei lumi în care măreția bate legea, nu invers, așa cum în aceste zile a tritrat și cotidianul Le Monde. Este o criză a normelor, nu doar un episod militar.
Iar dacă ordinea juridică internațională nu este apărată cu fermitate de toate statele, fie ele mari sau mici, atunci într-adevăr putem vorbi de un început al sfârșitului dreptului internațional așa cum îl știusem până ieri.
Foto: oficiuldestiri.ro
