România a intrat în ultimii ani într-o relație tot mai strânsă cu Franța, într-un parteneriat care, cel puțin pe hârtie, promite cooperare, investiții și siguranță.
În realitate, însă, acest parteneriat pare să fi alunecat, pe nesimțite, spre o relație dezechilibrată, în care Parisul dictează și Bucureștiul execută, iar odată cu venirea la putere a USR și ascensiunea lui Nicușor Dan, influența franceză a devenit nu doar vizibilă, ci aproape instituționalizată.
Noul locatar de la Cotroceni, cunoscut pentru orientarea sa pro-franceză, a deschis larg ușile pentru companii din Hexagon, în proiecte de infrastructură sau cheltuieli militare.
Miniștrii USR s-au arătat mai preocupați de implementarea unor agende europene – în special franco-germane – decât de protejarea industriilor sau intereselor românești.
În Apărare, Franța a devenit principalul beneficiar al contractelor de înzestrare, de la fregate la sisteme de rachete, în timp ce industria autohtonă e redusă la rolul de subcontractor.
În aceste zile a venit la București directorul Direcției Generale de Armamente din Franța, întâlnindu-se cu ministrul român al Apărării. S-a discutat despre proiecte comune, finanțări europene și consolidarea „cooperării strategice”.
Aparent, nimic neobișnuit. Dar e greu să nu observi că aceste „cooperări” lasă tot mai puțin spațiu pentru decizii independente.
România cumpără, România aplică, România se alătură – dar inițiativa nu pare să îi mai aparțină.
Poate că parteneriatul cu Franța aduce beneficii, dar cine veghează ca ele să fie echitabile? Cine pune pe masă interesele României, dincolo de loialități politice sau francofilii personale?
Într-o Europă fragmentată, cu o regiune a Mării Negre în fierbere și o Ucraină în război, România are nevoie de diplomație lucidă și echilibru.
Pe care Nicușor Dan și echipa USR ne conving pe zi ce trece că sunt incapabili să le aducă.
Foto: caleaeuropeana.ro
