Astăzi, 9 mai, marcăm una dintre cele mai glorioase și decisive zile din istoria națiunii române – ziua în care, în urmă cu 148 de ani, România și-a proclamat independența de stat.
Cu această ocazie, alături de un sobor de preoți și câțiva patrioți, am venit la Plevna pentru a cinsti înaintașii noștri, care au plătit cu jertfă de sânge Independența de azi a Țării noastre. Orașul Plevna este situat în nordul Bulgariei, astăzi centru regional cu muzee dedicate evenimentelor din 1877.
A fost un oraș strategic în timpul Războiului ruso-româno-turc din 1877–1878. Asediul Plevnei a durat între iulie – decembrie 1877, fiind parte din Războiul pentru independența României, purtat alături de Rusia de atunci împotriva Imperiului Otoman. Armata ruso-română a fost condusă de Marele Duce Nicolae al Rusiei și de Regele Carol I al României, iar trupele otomane au luptat sub comanda lui Osman Pașa.
Data de 9 mai 1877 este cea în care România și-a proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman, un moment de referință în istoria națională, până atunci România fiind încă stat vasal, deși câștigase autonomie după Unirea Principatelor din 1859.
Să ne amintim că la 9 mai 1877, în Parlamentul României, marele om de stat Mihail Kogălniceanu declara solemn: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare! Suntem dezlegați de legăturile cu Înalta Poartă!”. Ce vremuri. Ce înaintași! Câți ar mai prețui astăzi un astfel de gest? Câtă nevoie am avea și acum de oameni precum Carol I sau Kogălniceanu!?… Această declarație a fost primită cu urale și urmată de votul unanim al Adunării, marcând astfel proclamarea independenței de stat a României.
Acea zi nu a fost doar un act politic sau parlamentar, ci începutul afirmării militare și diplomatice a României, prin care și-a câștigat locul între națiunile independente. Declarația de independență a fost confirmată ulterior prin legea votată pe 10 mai 1877, iar independența a fost consfințită pe câmpul de luptă în bătăliile de la Plevna, Grivița și Vidin. Aici, ostașii români, alături de Regele Carol I, au dovedit nu doar curajul, ci și legitimitatea aspirațiilor unui popor care nu a acceptat să rămână în umbra istoriei.
În contextul izbucnirii Războiului ruso-turc (1877–1878), România a fost invitată să participe de partea Rusiei, dar a condiționat participarea de recunoașterea independenței. Ziua de azi este așadar despre demnitate națională, sacrificiu, dar și despre viziune politică și responsabilitate.
Istoria ne spune că între 8–18 iulie 1877, atacurile rusești au eșuat, de aceea au cerut ajutorul românilor. În august – septembrie 1877, Armata română, condusă de regele Carol I, a preluat conducerea asediului. Asaltul din 11–12 septembrie 1877 a adus pierderi grele pentru români și ruși, dar linia turcă a fost străpunsă. În noiembrie – decembrie 1877, a avut loc o încercuire totală, din care Osman Pașa a încercat o ieșire disperată. La 28 noiembrie / 10 decembrie 1877, a avut loc capitularea otomană, Osman Pașa predându-se, cu peste 45.000 de oameni.
Victoria de la Plevna a fost momentul decisiv care a dus la prăbușirea rezistenței otomane în Balcani. Independența României avea să fie recunoscută oficial la Congresul de la Berlin (1878).
Într-o lume parcă mai tulburată ca oricând de crize și incertitudini, această zi ne amintește că independența nu se câștigă o dată pentru totdeauna, ci se apără zilnic prin dreptate, solidaritate și loialitate față de valorile fundamentale ale Națiunii române.
Să cinstim memoria celor care au luptat pentru neatârnarea noastră și să ne ridicăm, prin faptele de azi, la înălțimea idealurilor lor!
Trăiască România independentă!
Un articol pe același subiect a fost scris și de jurnalistul Ionel CILICA-DIACONU și poate fi citit dând click aici.
