Aelenei Dănuț, fost deputat AUR, a făcut o descriere obiectivă, remarcabilă, domnului Ringo Dămureanu, fost parlamentar, evidențiind faptul că adevărații profesioniști ies la suprafață și se separă ușor de cei care ajung în funcții la stat doar pe piele politice.
Într-o scenă politică unde zgomotul adesea ia locul substanței, merită să privim dincolo de titluri, etichete și sloganuri, spre oamenii care, discret, au contribuit la mersul lucrurilor. Printre foștii parlamentari din AUR, există figuri care nu au căutat lumina reflectoarelor, dar care au avut un rol constant și echilibrat în viața legislativă.
”Așa cum am anunțat, voi reveni periodic cu evocări despre foștii colegi parlamentari din legislatura 2020–2024 ai formațiunii AUR.
Fără a respecta un protocol alfabetic sau vreo ierarhie politică, voi urma un fir sinuos și aleator, căci hazardul – ca și în politică – are uneori flerul pe care algoritmii îl ratează.
Astăzi, reflectorul cade pe domnul Ringo Dămureanu – un nume care pare desprins dintr-un roman de aventuri balcanice, dar care, în realitate, și-a croit loc în hățișul legislativ autohton cu o sobrietate de funcționar trecut prin toate treptele sindicalismului.
Nici prea vocal, nici decorativ, dânsul a navigat printre proiecte cu o eficiență de marinar prudent pe ape tulburi. Fără excese de imagine, dar cu o constanță demnă de o stație meteo, domnul Dămureanu a rămas fidel unui stil de lucru auster și unei retorici care evită epatările inutile.
Într-un peisaj politic adesea caricatural, a jucat rolul secundarului care nu strică povestea, ba chiar o împlinește discret.
Încă de la debutul mandatului meu, am observat în Ringo Dămureanu o prezență aparte: mai versat, mai antrenat în hățișurile Parlamentului decât mulți dintre colegii săi.
Absolvent de Calculatoare la Craiova și masterand în Comunicare la SNSPA, lider sindical cu vechime la Forța Legii, dar și fost simpatizant al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat din perioada sa de resuscitare post-’90, Ringo părea construit din fibra politicianului care înțelege disciplina, dar cochetează și cu retorica disidentului local.
Ringo Dămureanu n-a purtat niciodată, nici măcar ca accesoriu retoric, vreo umbră de extremism. Nu l-a sedus radicalismul de vitrină, nici aplombul inflamabil cu care AUR a fost etichetat, uneori pripit, alteori cu temei, de-a lungul anilor. Într-un partid care a crescut mai ales prin decibeli și gesticulație, Ringo părea mai degrabă un om de cancelarie decât de baricadă.
Un tehnician al cuvântului și al regulamentului, cu o apetență pentru norme și un dispreț tăcut față de derapajele scandaloase.
În vreme ce unii colegi de partid preferau sloganele răstite și înfruntările cu tentă tabloidă, el rămânea fidel unei politici a argumentului, nu a decibelilor. De aceea, eticheta de „extremist”, aplicată generic asupra întregului AUR, îl prindea pe Ringo la fel de prost cum ar prinde un smoking pe un tractorist.
Ascultător din fire și, pe alocuri, chiar obedient până la limita cumințeniei politice, Ringo Dămureanu nu și-a pierdut totuși complet glasul critic.
Din când în când, când alinierea devenea prea strânsă și ecoul din partid prea uniform, lăsa să se audă o voce ușor disonantă — nu suficient cât să deranjeze fanfara, dar destul cât să arate că încă mai poartă în buzunar o busolă proprie. Un semn că, deși știa să execute partitura dirijată de sus, mai păstra în mână și câteva note scrise de el însuși.
Familist fără fisură, cu o soție devotată și un fiu care face cinste catalogului, Ringo se remarca și printr-o generozitate colegială discretă.
Sărea în ajutor cu o naturalețe firească, dar nu o dată se întâmpla ca gesturile lui să treacă pe lângă radarul recunoștinței. Poate pentru că erau prea tăcute, poate pentru că veneau dintr-un unghi pe care alții nu-l mai priveau de mult. Un sprijin sincer, dar adesea decodat greșit sau, și mai trist, trecut cu vederea.
De la tribună, îmbrățișa cu aceeași ardoare directivele de partid și criticile la adresa administrației Olguței Vasilescu.
În Camera Deputaților a bifat funcții care, pentru unii, rămân doar vise de sertar: președinte al comisiei de constituționalitate, secretar al Camerei, inițiator al unor proiecte legislative consistente.
Și totuși, ironia istoriei recente: în toamna lui 2024, numele său nu a mai apărut pe nicio listă AUR.
Un final politic abrupt pentru un parlamentar care îmbina tehnicul cu instinctul politic și supunerea cu spiritul critic — adică exact profilul de care o democrație autentică are nevoie, dar pe care partidele rareori îl prețuiesc.”
Text preluat de aici: Facebook Aelenei Dănuț
