Au trecut zece ani de la tragedia Colectiv, în urma căreia 65 de oameni, majoritatea tineri, și-au pierdut viața. Guvernanții au promis atunci că vor construi centre moderne pentru mari arși. Promisiunile aproape că s-au stins, iar pacienții arși continuă să fie tratați în condiții improvizate, în saloane comune.
România nu are nici astăzi un spital distinct pentru mari arși, o unitate spitalicească separată, dedicată exclusiv acestui tip de pacienți, așa cum există în toate statele civilizate. O astfel de structură este vitală: pacienții arși nu pot fi expuși în unitățile de primiri urgențe și sălile de operații comune, unde riscul epidemiologic este uriaș.
Promisiuni arse
Premierul „tehnocrat” instalat după tragedie, Dacian Cioloș, declara atunci că „România nu va mai trimite pacienți arși în străinătate”. L-au urmat guvernele Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu, iar acum Bolojan – toți menținându-l în funcție pe Raed Arafat, și toți promițând aceleași lucruri. Studiile de fezabilitate, memorandumurile și termenele „realiste” s-au succedat fără rezultat. Niciun guvern nu a reușit să ridice un spital de arși.
La zece ani de la Colectiv, România are doar câteva zeci de paturi pentru mari arși, răspândite între București, Iași, Timișoara și Târgu Mureș. Doar 24 de paturi pentru mari arși adulți și 10 pentru copii, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Prin comparație, Polonia are peste 300 de paturi specializate.
Oltenia – aproape 0
În toată Oltenia, situația este de-a dreptul rușinoasă. Niciun pat pentru mari arși nu există în regiunea Oltenia. Nici la Craiova, nici la Slatina, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea sau Drobeta Turnu Severin.
Excepție fac cele câteva paturi de la Craiova, în cadrul Spitalului Județean. Oficial, ar fi vorba despre 7 paturi pentru arși și alte 3 pentru terapie intermediară sau îngrijire postoperatorie, integrate însă în clinica de Chirurgie plastică, condusă de prof. dr. Ciurea, decanul Facultății de Medicină. Fără infrastructură separată, fără personal dedicat. Cel mult 3 din aceste paturi ar fi complet utilate pentru terapie intensivă modernă. Nu vorbim nici la Craiova despre un centru distinct pentru mari arși, ci doar despre o secție adaptată din necesitate, nu construită cu responsabilitate. Pacienții grav arși din Oltenia trebuie transferați la București sau în străinătate.
Lucrări fără ziduri
Ministerul Sănătății a semnat, în ultimul deceniu, contracte pentru trei spitale regionale și trei centre pentru mari arși, la Timișoara, Târgu Mureș și București (Floreasca). Toate sunt în întârziere: autorizații blocate, licitații contestate, finanțări pierdute. În urmă cu doi ani, ministrul Alexandru Rafila promitea că lucrările vor începe „în primul trimestru al anului viitor”. Suntem la finalul lui 2025. Nicio inaugurare. Niciun pacient salvat în țară.
Durerea din spatele cifrelor
Fiecare întârziere are un nume. Fiecare promisiune încălcată a distrus o familie. I-am văzut pe cei din Colectiv, apoi pe cei din Piatra Neamț, Botoșani, Constanța, cu toții arși în spitale care trebuiau să-i salveze. Am ascultat plânsul mamelor care și-au urmat copiii în străinătate, pentru o șansă la viață. Iar Statul român a rămas neputincios și cinic, ca un spectator al propriei rușini.
O datorie morală
Un spital pentru arși nu este o ambiție tehnocrată, ci o datorie de onoare. Când mor oameni din lipsă de oxigen, iar corupția arde mai sigur decât flăcările, promisiunile se sting mai repede decât viața pacienților.
Nu mai vorbim despre neputință, ci despre complicitate. „Vrem spitale!” strigau unii, pentru ca, odată ajunși la putere, să privească nepăsători cum spitalele ard în mandatul lor. Astăzi îi vedem în catedrale. Dar flăcările continuă să ardă vieți.
România are nevoie nu doar de ziduri, ci de caractere. Trebuie să reconstruim conștiințele și Țara, pentru că, în fața durerii, pasivitatea ucide ca și focul.
Foto: euronews.ro
