În România ultimilor 35 de ani, legislația privind pensiile și salariile a fost sistematic construită în favoarea unor categorii privilegiate, în timp ce cetățeanul de rând a rămas captivul unui sistem care îl împovărează, îl sărăcește și, în final, îl disprețuiește. Cei care scriu legea și au puterea de a o promova, dar mai ales cei care o aplică – mă refer aici la judecătorii Curții Constituționale, dar și la cei din instanțele care își judecă propriile venituri – au înțeles să transforme Dreptul în profit personal și sistemic. Sub masca „egalității” și „echității”, s-a ajuns la situatia paradoxală în care SEMNUL ÎNMULȚIRII a fost pus atât în dreptul bogăției, cât și al sărăciei. Adică, în acești 35 de ani, au reușit să înmulțească atât bogăția lor, cât mai ales sărăcia românului de rând.
Despre sistemul contributiv și iluzia stabilității
Sistemul public de pensii, Pilonul I, este unul contributiv. Cetățeanul contribuie, lună de lună, cu un procent din salariul său brut. Contribuțiile nu se capitalizează, ci se redistribuie pensionarilor actuali, ceea ce înseamnă că salariații de azi plătesc pensiile celor de azi, fără a li se conserva propriile contribuții.
Matematic, vorbim despre o PROGRESIE ARITMETICĂ a sumelor cu care un lucrător contribuie lună de lună, pe întreaga durată a vieții sale active. Dar întrebarea esențială este: va beneficia acesta, la pensie, de o progresie similară a pensiei sale? Răspunsul este clar: NU. Pentru că, odată stabilită, pensia nu mai evoluează în raport cu efortul contributiv initial. Aceasta este modelată doar procentual, adică pe baza unei logici de tip „înmulțire”, care îi favorizează consistent doar pe cei care deja au venituri mari.
Cine câștigă? Cine pierde?
Legea stabilește că pensia este rezultatul contribuției, exprimate în puncte de pensie. Și așa ar trebui să rămână. Ar trebui să existe și să se mențină o relație corectă între contribuție și beneficiu. Dar în practică, altceva se întâmplă. Deși în continuare se colectează aritmetic, de fiecare dată când pensiile au fost majorate – și asta s-a întamplat de multe ori în ultimii 35 de ani – majorarea s-a făcut doar… procentual. Adică au încasat aritmetic, dar au distribuit geometric!!!
Ca exemplu, cine a avut pensie de 1.200 lei a primit o creștere de 10%, adică 120 lei. Cine avea o pensie de 12.000 lei a primit aceeași creștere procentuală, dar ca sumă 1.200 lei. Așadar, cel din urmă primește, la o singură majorare, pensia totală a primului. Peștele cel mare îl înghite pe cel mic. Diferența dintre ei, dacă înainte era de 10.800 lei, acum devine 11.880 lei. Și se adâncește, crește tot mai mult acest ecart la următoarele ”majorări”. Asta înseamnă că sistemul nu aduce dreptate socială, ci crește inechitățile, legalizându-le.
În 2024, spre exemplu, pensiile mari au fost crescute cu procente semnificative, în timp ce cele mici abia au fost ajustate. Asta deoarece decidenții au considerat, cu un cinism revoltător, că pensiile mici „și așa sunt prea mari”.
Despre pensiile speciale și privilegiul de a dicta regula pentru sine
În tot acest timp, pensiile speciale – nefundamentate pe contributivitate – au crescut constant și semnificativ. Ele sunt acordate în baza unor legi dedicate pentru magistrați, parlamentari, diplomați și alte categorii. Paradoxul este că beneficiarii acestor pensii sunt adesea cei care decid dacă ele sunt sau nu constituționale. Iar Curtea Constituțională, formată exclusiv din persoane care beneficiază direct de astfel de pensii, a respins constant orice reformă reală și ar respinge, cu siguranță, și un proiect care ar prevede o creștere a pensiilor în sumă egală la toți beneficiarii. Păi, cum să accepte să fim noi egalii lor?
Când am propus în Parlament ca măcar o singură dată creșterea la pensii să se facă în sumă fixă – tocmai pentru a reduce aceste inechități – mi s-a spus de cei aflați etern la Putere că așa ceva ar fi „neconstituțional”. În opinia mea, nu există nimic mai constituțional în dorința de a reechilibra balanța socială și de a da sens Art. 16 alin. (1) din Constituție care prevede că: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și fără discriminări”.
Dimpotrivă, sistemul actual, bazat pe majorări procentuale ale pensiilor mari și limitarea veniturilor mici, perpetuează discriminarea: îi favorizează constant pe cei deja avantajați și îi ignoră total pe cei vulnerabili. Creșterea în sumă fixă, la un moment dat, atât a pensiilor cât și a salariilor, nu doar că este constituțională, ci ar fi singura modalitate de a corecta – măcar parțial sau periodic – distorsiunile istorice ale sistemelor publice de pensii și salarizare.
O Țară, două Românii. Una a celor care au scris legi pentru sine și s-au îmbogățit din banii publici, iar alta a celor care muncesc din greu, au contribuit cinstit, au ridicat Țara, dar primesc, în schimb, batjocura.
În Romania, legea pensiilor nu a fost gândită ca o construcție pentru viitor, ci o spoială pentru privilegiile trecutului. Nu a fost o garanție a echității, ci un instrument de protecție pentru o minoritate care și-a consolidat puterea financiar-legislativă.
Românii trebuie să știe adevărul: sistemul nu este sărac, așa cum ni se spune de fiecare dată. Este doar direcționat greșit. Veniturile sunt redistribuite discreționar, iar contribuția celor multi servește luxului celor puțini. Gândiți-vă doar atât: dacă la o singură creștere a pensiilor, tot fondul de pensii ar fi fost distribuit în mod egal tuturor pensionarilor, câtă bucurie ar fi adus asta pensionarilor cu pensii mici și câtă dreptate socială ar fi produs. Ne-ar fi costat vreun leu în plus?
Trebuie să vină timpul pentru o reformă adevarată. Pentru o logică socială sănătoasă. Pentru o pensie corectă. Și pentru o Românie normală.
Ringo Dămureanu
Președinte, Sindicatul Naţional Forța Legii
Fost Deputat de Dolj
Fost Secretar al Camerei Deputaților
Foto: pexels.com
