În raporturile de muncă sau de serviciu, diferența dintre ceea ce ți s-a transmis și ceea ce poți dovedi poate însemna de multe ori chiar diferența dintre executarea corectă a sarcinii și a-ți crea singur probleme în mod inutil.
Știința dreptului și chintesența dreptății au uneori reguli complicate, dar care pot fi explicate simplu. Încă din vremea Dreptului roman întâlnim ideea de ”contrarius actus”, anume că unui act juridic îi corespunde, în principiu, un act de sens contrar, realizat într-o formă corespunzătoare. Din această concepție s-a dezvoltat ceea ce doctrina numește astăzi ”principiul simetriei formelor juridice”. Nu este o regulă matematică și nici una absolută, dar exprimă o idee de bun-simț juridic foarte veche: forma în care se naște, se modifică ori se dovedește un raport juridic este importantă și trebuie să determine, la rândul său, aceeași formă pentru operația simetrică.
Vi-l explic mult mai simplu, ca „Vorbă pe vorbă, scris pe scris”
Regula este practică, fiind valabilă cam pentru orice persoană adută, dar mai ales pentru angajații în muncă și pentru funcționarii publici, poate deveni extrem de importantă.
Raporturile de muncă sau de serviciu sunt raporturi juridice formalizate, adică au la bază contracte, acte administrative, fișe ale postului, atribuții, dispoziții, proceduri și răspunderi. De obicei în raporturi inegale, între cetățeni și Stat sau între lucrători și angajatori. Cu toate acestea însă, în activitatea de zi cu zi, foarte multe sarcini sunt transmise pe cale ierahică, verbal.
Nu este nimic greșit, prin el însuși, în a primi o dispoziție verbală. Activitatea într-o instituție, ca și într-o întreprindere, nu poate funcționa dacă fiecare propoziție ar trebui să fie mai întâi redactată, înregistrată și semnată. Birocrația ar fi prea mare, iar lucrurile s-ar bloca, indiscutabil. De aceea, sarcinile dispuse verbal sunt majoritare și acestea, de cele mai multe ori, trebuie executate, indiscutabil. De altfel, comunicarea verbală însăși este cea naturală și e firesc să aibă prioritate în relațiile interumane, chiar trebuie încurajată.
Problema apare în altă parte, și anume atunci când sarcina este dată verbal, dar rezultatul ei trebuie predat în scris, acest lucru putând produce ulterior consecințe pentru cel care l-a întocmit, neprevăzute de acesta.
Folosesc adesea un exemplu foarte simplu: șeful îți spune verbal „scrie-mi o lucrare despre Mihai Viteazul”, tu muncești, verifici sursele, redactezi impecabil lucrarea și o predai în scris. La final ți se reproșează că ești de rea-credință sau incompetent: „Ți-am cerut o lucrare despre Ștefan cel Mare, nu ai vrut să o faci sau nu ai știut, așa că ai bătut câmpii despre Mihai Viteazul”. Degeaba ai în mână lucrarea scrisă de tine, munca ta, în timp ce el are propria ”amintire” asupra conversației dintre voi. Și de aici începe problema.
În viața profesională, miza poate fi mult mai mare decât o simplă lucrare despre istorie. Poate fi un referat, un raport, un răspuns oficial, o notă de fundamentare, o situație financiară, o propunere de sancționare, un document tehnic sau chiar un act care produce consecințe juridice mai mari.
Nu sfătuiesc pe nimeni să refuze sarcinile verbale și, evident, nici să refuze dispozițiile scrise.
Vă sfătuiesc să înțelegeți diferența dintre cele două forme de comunicare
Cuvântul rostit dispare. El poate fi interpretat, uitat, nuanțat sau chiar negat. Cuvântul scris, însă, rămâne: are autor, dată, conținut și poate deveni probă.
De aceea, atunci când primiți verbal o însărcinare importantă, dar care urmează să se materializeze într-un document scris, este obligatoriu să vă asigurați că ați înțeles corect obiectul ei. Oferiți suficiente răspunsuri verbale, fără probleme. Dacă se insistă să răspundeți scris, aveți curajul să spuneți sau măcar să așteptați să vi se ceară în scris ceea ce trebuie să executați. Vă garantez că este una dintre cele mai importante reguli de aur în comunicarea cu angajatorii, cu instituțiile publice, cu furnizorii de utilități și, în general, cam cu toate persoanele juridice de drept public sau privat.
Atunci când natura sau importanța sarcinii o justifică, o confirmare simplă poate preveni multe probleme. Chiar dacă nu recomand aproape în nicio situație, dacă țineți neapărat puteți chiar cere în scris să vi se indice, tot în scris, ceea ce vi se solicită: „Urmare a discuției de astăzi, am înțeles că urmează să întocmesc…”. Nu este insubordonare, nici birocrație inutilă, nici chiar refuz de executare, ci o protecție profesională, fiindcă într-un raport de muncă sau de serviciu memoria unuia nu trebuie să devină răspunderea celuilalt.
În schimb, vă puteți proteja foarte mult. Sunt situații în care, în mod verbal, se cer niște lucruri cu mult peste ceea ce este normal, firesc sau legal. Spre exemplu, o angajată mi-a relatat cum, la o companie privată mare, directorul general i-a pus în vedere să accepte un anumit ser, în caz contrar o va concedia sau o va face femeie de serviciu. Era disperată. Ce i-am recomandat? Să relateze povestea, în scris, către același director general și să-i ceară, prin acel memoriu, confirmarea sau infirmarea sarcini abuzive dispuse. Vă imaginați lesne că asta i-a salvat locul de muncă și reputația profesională.
De aceea îmi place să reduc o doctrină juridică veche de două milenii la patru cuvinte pe care oricine le poate ține minte: ”Vorbă pe vorbă, scris pe scris”. O garanție importantă a protecției voastre juridice.
