Uniunea Europeană este, teoretic, o construcție comună între Est și Vest, mai ales din 2007 încoace. În practică, însă, decizia politică e concentrată exclusiv în zona Luxemburg, Bruxelles și Strasbourg, aici găsim cele trei centre ale Parlamentului European, toate în țări vestice. Niciun sediu, niciun for, niciun birou major nu se află în Estul Uniunii. Care să fie motivul? Iată una dintre cele mai clare expresii ale realității pe care o trăim de ani buni: Europa pare să fie nu una, ci două. Una care decide și una care execută. Una care protestează și este ascultată, și alta care, când își strigă drepturile, este acuzată că deranjează echilibrul. Și, deloc întâmplător, prima este în Vest, iar a doua în Est.
O Europă a vitrinelor și o Europă a rafturilor din spate
Cetățenii din România, Bulgaria, Polonia, Lituania sau Slovacia sunt chemați periodic la alegeri pentru Parlamentul European. Trimit europarlamentari, contribuie la bugetul UE, li se cere să susțină politicile de coeziune, aplică „directive” și „recomandări”. Când vine însă vorba de vizibilitate, de acces direct, de prezență simbolică în spațiul deciziei, sunt inexistenți. Faptul că toate instituțiile europene sunt în Vest nu e o simplă întâmplare logistică. Este un gest politic continuu, perpetuat de la înființarea Uniunii. Un semnal subtil pentru estici: aici e centrul, acolo e periferia.
Vesticii pot protesta. Esticii – doar să suporte
Cum poți cere participare civică egală, când distanța de la București sau Craiova la Strasbourg este de 2.000 de kilometri? Cum poate un tânăr din Cluj sau Bacău să se simtă parte reală a dezbaterilor europene, dacă toate porțile sunt închise cu gratii simbolice, în vest? Să comparăm acest aspect esențial: dreptul la protest și presiunea cetățenească. În Belgia, Franța sau Germania, mii de cetățeni se adună în fața Parlamentului European și obțin rezultate. Își exprimă nemulțumirea direct, într-un spațiu unde sunt văzuți și ascultați. În Est, dacă vrei să protestezi pentru o decizie europeană, te duci în fața unei clădiri de birouri a Comisiei din capitala ta. Nu te vede nimeni, nu te aude, nimeni nu te bagă în seamă. Cum poate fi numită aceasta democrație egală într-o ”Europă unită”?
Vrem un sediu al Parlamentului European și în Est
Nu cerem privilegii. Nu vrem nici relocarea instituțiilor, nici discriminări inverse. Cerem un echilibru geografic și simbolic. Cerem ca o parte a Parlamentului European, fie ea o comisie permanentă, o reprezentanță regională sau o sesiune anuală, să funcționeze și în Est. Un sediu în România, Polonia sau în oricare alt stat estic ar fi o reparație morală și democratică, dar și un semnal clar că Europa nu e doar despre infrastructură și bani, ci și despre demnitate și reprezentare reală. Să nu uităm că România deține cea mai mare clădire administrativă din întreaga Europă. Nu am avea unde găzdui lucrări ale Parlamentului European? Din contra.
Acest editorial este o chemare la un demers serios și credibil, pe care îl putem construi împreună: parlamentari, sindicate, organizații civice, jurnaliști și simpli cetățeni din Estul Europei. Este momentul să cerem, ferm și argumentat, un sediu al Parlamentului European în Est. O Europă cu două viteze este inacceptabilă. Este grav să avem o Europă cu un singur centru și milioane de cetățeni ținuți mereu la margine.
Europa nu e între Rin și Sena. Este și între Dunăre și Prut.
Foto: stirileprotv.ro
