Partidul ”Moldova Mare”, un pericol major la adresa integrității teritoriale a României și a adevărului istoric

0
335

Într-o lume zdruncinată de revizionisme și reconfigurări de putere, puțini dintre noi au observat că asistăm la apariția unei noi forme de amenințare regională, cu un potențial exploziv: Partidul Moldova Mare. Apărută în statul vecin, pe care mulți îl consideră artificial, o creație a Rusiei țariste și mai apoi bolșevice, formațiunea are tendințe revizioniste, promovând falsa idee a unei „Moldove istorice”, care, chipurile, ar trebui să includă abuziv teritorul actual din estul României. Un astfel de curent politic nu doar că falsifică realitățile istorice, dar subminează grav integritatea teritorială a României, stabilită prin tratate internaționale și confirmată de realitățile istorice și culturale.

Moldova, provincie istorică a României, nu stat în sine

Denumirea „Moldova” aparține în mod legitim și istoric României, fiind o parte a constituției sale teritoriale. Principatul Moldovei, înființat în anul 1359, a fost, împreună cu Țara Românească și Transilvania, una dintre cele trei componente istorice ale formării statului român modern.

Unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească a dus la nașterea României, în formula sa modernă, iar după Marea Unire din 1918, toate provinciile istorice românești s-au regăsit într-un stat unitar. Moldova nu a fost niciodată un stat separat de Națiunea română, iar denumirea sa este un element identitar intrinsec al României.

Republica Moldova, creație geopolitică recentă, artificială

Actuala „Republică Moldova” este un produs al ocupației sovietice din 1940. În acel an, Uniunea Sovietică a înființat, fără consultarea sau acordul României, Republica Sovietică Socialistă (RSS) Moldovenească, dintr-o parte a Basarabiei și a regiunii transnistrene. Această construcție ideologică avea rolul de a rupe legătura istorică dintre România și românii de la est de Prut.

În 1991, România a recunoscut independența Republicii Moldova, dar fără a condiționa această recunoaștere de schimbarea denumirii noului stat. A fost, indiscutabil, o eroare strategică majoră, întrucât statul vecin a preluat o denumire care nu-i aparține de drept, dar care aparține istoriei, culturii și identității românești.

Prevalența istorică și dreptul la nume

România are un drept istoric prioritar asupra denumirii „Moldova”. Aceasta nu este o chestiune de orgoliu național, ci de adevăr istoric și suveranitate identitară. Conform practicii internaționale și dreptului internațional, denumirea unui stat nu trebuie să afecteze drepturile suverane ale altor state -Carta ONU, Art. 2. Utilizarea unei denumiri istorice de către un alt stat, în mod abuziv, poate crea confuzii și pretenții teritoriale nejustificate. România are dreptul și chiar obligația morală și legitimă de a-i solicita statului vecin să se numească „Republica Moldova de Est”, pentru a reflecta clar realitatea sa geopolitică.

Partidul Moldova Mare, o amenințare activă

Apariția pe teritoriul statului vecin a unei formațiuni precum Partidul Moldova Mare aduce în prim-plan riscuri concrete, precum instigarea la revizionism și contestarea granițelor actuale, garantate internațional, dar și pericolul de separatism în județele din estul României, în special în zonele cu populație slab informată sau vulnerabilă la propagandă.

Instrumentalizarea geopolitică de către actori externi ostili intereselor României și ale UE, în special din zona rusofonă sau eurasiatică induce comparația cu ideea de „Novorossia” din estul Ucrainei, un alt proiect ideologic și militar menit să destabilizeze state suverane.

Tăcerea clasei politice românești – o complicitate prin pasivitate

Guvernele României, din 1991 și până în prezent, nu au avut curajul să conteste oficial folosirea denumirii „Moldova” de către statul de peste Prut. Din motive diplomatice, strategice sau sub influența presiunii occidentale de a nu tensiona relațiile, s-a preferat tăcerea, chiar cu riscul pierderii simbolice a unei părți din identitatea națională. Această tăcere a fost însă greșit înțeleasă de unii, ca o acceptare, iar de alții ca o slăbiciune, deschizând ușa unor abuzuri ideologice precum cel al „Moldovei Mari”.

Ce trebuie făcut?

Pentru apărarea integrității naționale și a demnității istorice, România trebuie să adopte o strategie activă. Țara Mamă trebuie să lanseze urgent o inițiativă diplomatică pentru redenumirea Republicii Moldova în „Moldova de Est”. Este necesară adoptarea unei declarații solemne în Parlamentul României privind titulatura istorică și exclusivă a Moldovei ca parte componentă a României.

În legislația românească este necesară reglementarea oficială a interzicerii formațiunilor politice care neagă unitatea națională sau promovează revizionismul teritorial. Parlamentul de la București ar trebui să clarifice explicit că „Moldova este o provincie istorică a României, parte inseparabilă a națiunii române”.

Moldova este România. Orice altă interpretare nu este numai o eroare, ci pe deplin un atentat la identitatea națională și la pacea regională. Curentul „Moldova Mare”, deghizat în partid politic, este o iluzie periculoasă, născută din ignoranță, manipulare și interese străine. România trebuie să își afirme cu demnitate și claritate adevărul istoric și să își protejeze viitorul.

Ringo Dămureanu
Președinte, Sindicatul Naţional Forța Legii
Fost Deputat de Dolj
Fost Secretar al Camerei Deputaților

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.